Cine nu-l ştie pe urechilã? Cu urechile lui mari, pufos, fricos, iute de picior. E plãcut sã-l ţii în cuşcã. Nu latrã, nu muşcã, nu rupe cuşca. Unii, mai mizerabili, zic cã ar fi bun şi de altceva, întrucât blana lui nici nu zgârie şi nici nu nãpârleşte. Mai nou, urechilã s-a adaptat vremurilor. A devenit oportunist. Se lipeşte de cine i se pare lui cã i-ar asigura o cuşcã mai trendy. Si sare de la unu la altu. A fost de stânga, s-a fãcut de centru stânga, apoi a trecut şi la centru dreapta, iar acum e pe dreapta. Iar ãştia de la dreapta (dreapta cui?) se joacã cu el dupã cum le vine. L-au fãcut şi justiţiar, la un moment dat, cã oricum nu încurcã pe nimeni. Da cel mai tare rol pe care i l-au dat a fost sã pãzeascã cazarma cu soldaţi. Cã ãia sunt cam aspri şi nu te poţi juca cu ei, nici cu stânga, nici cu dreapta. Aşa cã, l-au pus pe urechilã de pazã la ei, ca sã poatã face ei ce vor. Iar urechilã are grijã ca nimeni sã nu-i deranjeze pe cei care vor sã facã ce vor ei. Ii lasã chiar sã se şi pişe pe cazarmã şi nu numai atât, le ţine şi de 6.
Si cum ziceam, urechilã se lipeşte de cine e mai tare. Probabil, s-ar fi lipit şi de ţaţã, dar cred cã nu l-a agreat ţaţa. Cã nu-i coios. Iar ţaţei îi plac numai ãia coioşi, nu-i agreazã pe bãşinoşi.
