Archive for the ‘Prosti’ Category

URECHILA

mai 14, 2008

Cine nu-l ştie pe urechilã? Cu urechile lui mari, pufos, fricos, iute de picior. E plãcut sã-l ţii în cuşcã. Nu latrã, nu muşcã, nu rupe cuşca. Unii, mai mizerabili, zic cã ar fi bun şi de altceva, întrucât blana lui nici nu zgârie şi nici nu nãpârleşte. Mai nou, urechilã s-a adaptat vremurilor. A devenit oportunist. Se lipeşte de cine i se pare lui cã i-ar asigura o cuşcã mai trendy. Si sare de la unu la altu. A fost de stânga, s-a fãcut de centru stânga, apoi a trecut şi la centru dreapta, iar acum e pe dreapta. Iar ãştia de la dreapta (dreapta cui?) se joacã cu el dupã cum le vine. L-au fãcut şi justiţiar, la un moment dat, cã oricum nu încurcã pe nimeni. Da cel mai tare rol pe care i l-au dat a fost sã pãzeascã cazarma cu soldaţi. Cã ãia sunt cam aspri şi nu te poţi juca cu ei, nici cu stânga, nici cu dreapta. Aşa cã, l-au pus pe urechilã de pazã la ei, ca sã poatã face ei ce vor. Iar urechilã are grijã ca nimeni sã nu-i deranjeze pe cei care vor sã facã ce vor ei. Ii lasã chiar sã se şi pişe pe cazarmã şi nu numai atât, le ţine şi de 6.

Si cum ziceam, urechilã se lipeşte de cine e mai tare. Probabil, s-ar fi lipit şi de ţaţã, dar cred cã nu l-a agreat ţaţa. Cã nu-i coios.  Iar ţaţei îi plac numai ãia coioşi, nu-i agreazã pe bãşinoşi.

Pnl

martie 24, 2008

Nu stiu de ce, dar unii pe care i-am intrebat ce cred ei ca inseamna “Pnl” mi-au zis ca ar insemna Partidul National Liberal. Nu au observat diferenta. Le explic acuma. Pnl este, intr-adevar, un partid. In el se afla si fosti membri ai PNL si fosti membri ai PNL-AT si fosti membri ai ApR si fosti membri ai PC. Dar cine nu se afla in acest partid? Caci acest partid, Pnl, este Partidul noilor limbrici.

RECOMANDARE

decembrie 28, 2007

Onor pitzifelnicilor, lingailor, tampitzilor, ‘telectualilor adavaratzi si alorlalti admiratori si admiratoritze ale tzatzei politice, le recomand cu caldura sa citeasca articolul scris de Zoe PETRE in ZIUA din 28.12.2007, intitulat “Denunturi si denuntatori”. Vor avea prilejul sa-si admire tzatza si pe ei insisi in intreaga lor maretie ori grandoare (sau grandomanie?! ca nu mai stiu sigur cum se zice!).

Celorlalti doritori de astfel de lecturi, le recomand calduros ca, inainte de a citi respectivul articol gandindu-se la tzatza si pitzifelnicii lui, sa viziteze toaleta intrucat, va asigur, se vor pisha pe ei de ras.

Hai la lupta cea mare, prost cu prost sa ne unim,

Si pe tzatza noi sa o proslavim!

Semnat,

Un pitzifelnic de c…t

NEDUMERIT

decembrie 26, 2007

Numerosi jurnalisti folosesc expresia “blonda numarul 1 a tarii” cand vine vorba despre o duduie care-si da cu stangu-n dreptu pe toate ecranele, intr-o voiosie de nestavilit. Nu reusesc sa ma dumiresc care o fi semnificatia acestui “numarul 1″!

Or fi blondele din tara numerotate? Daca da, de ce? Ca sa nu se incurce intre ele? Ca sa nu le incurce utilizatorii? Si atunci, care e blonda “kilometrul zero” de la care incepe numaratoarea lor?

O fi vorba de culoarea cu care se vopsesc si acest “numarul 1 ” o fi numarul vopselei?

Or fi numerotate dupa prostiile debitate? Daca da, ce semnificatie are acest “numarul 1″? Ca e prima care a debitat vreo prostie? Ca a debitat prostia aflata pe cea mai inalta pozitie a podiumului?

Si-uite-asa mi-a trecut si Craciunul, da eu tot nedumerit am ramas!

PANDEMIE DE SCABIO-RABIE

decembrie 14, 2007

Nu stiti ce e aia? Pai este o combinata dintre turbare si raie, mai pe romaneste spus. Asta-i molima ce dete-n tzatza si ai lui. A pus tzatza biciu pe pitzifelncii lui si i-a trimis care pe unde stie sa intre. Mai pe la televiziuni l-a trimis pe lingaul sau, dar mai trece si ea. Prin ziare si l-a trimis pe lingaul secund. Da, mai intai, inainte de a-i trimite la lupta, i-a pus sa-si dea niste premii literare intre ei, ca sa se duca pe urma, “la lupta cea mare” cu pieptii umflati de medalii. Ce mai valuri, ce mai spume fac baietii astia. Ghinionul lor e ca se impiedica in logica. Caci oricum isi aseaza mucavalele, tot ceva cu curu-n sus iese. E adevarat ca pe ei nici nu-i intereseaza ce iese, ci numai ce “le iese”. Da nici pe mine nu ma intereseaza cate prostii sunt capabili sa debiteze, asa ca ei pot zburda voiosi pe campia prostiei, fara teama ca se va mai uita cineva dupa ei.

HAI LA LUPTA CEA MARE!

noiembrie 24, 2007

Hai la lupta cea mare,

Shmecher cu shmecher sa ne unim,

Si parlamentul,

Noi sa-l shmecherim!

Asta este noul shlagar al tzatzei. Evident, linia melodica este cea a Internationalei. Ei vor un parlament in care sa nu mai fie mai multe voci. Nu pomenesc cifra 322, dar asta vor, sa nu mai apara 322 de voci in parlament. Va prindeti care-i shmecheria, de fapt? Asta e primul pas spre parlamentul cu un singur partid.

Hai la lupta cea mare,

Shmecher cu shmecher sa ne unim,

Si pe fraieri,

Noi sa-i referenduim!

RAZBOIUL POLIFIOTILOR

noiembrie 1, 2007

Nu stiti ce sunt polifiotii? Mafiotii bagati in politica. A inceput razboiul dintre ei, dupa ce si-au dat mana ca sa acapareze cu de-a sila puterea politica in 2004. A ajuns in faza incinsa acest razboi. Uitati-va ce zice tzatza pe televiziuni-ca un ministru, pe care, de altminteri, ea l-a numit, este mafiot. Uitati-va ce zice tzatza despre seful ministrilor, pe care, de altminteri, tot ea l-a numit-ca este manevrat de mafioti. Ce credeti ca urmeaza? Desigur, in dulce stilul polifiot urmeaza ca cei numiti mafioti sa dezvaluie apartenenta la gruparile mafiote a tzatzei. Mai ales ca tzatza are si vechime in mafie, spre deosebire de astia tineri si obraznici. Ca asta a si scos-o din sarite pe tzatza, faptul ca vin polifioti d-astia tineri care, in loc sa-i sarute mana, cum se face la “nash”, se manifesta obraznic.

Stiti ce-mi place in acest razboi? Ca nimeni nu minte! Toti, dar absolut toti, au dreptate. Pe bune! Pai doar nu va imaginati ca vreunul nu e mafiot!

Va urez succes in lupta, nestimati polifioti! Ambelor tabere le urez mult, mult succes! Astept cu nerabdare sa depun, cu duiosie, flori pe mormintele voastre politice.

TZATZA INOTAND IN MOCIRLA PROPRIE

octombrie 29, 2007

Ati vazut tzatza zbatandu-se sa iasa din mocirla-i proprie? Ati vazut-o cum da din coate si din picioare si din tot ce mai are? La un moment dat a incercat sa dea din minte. Dracu a pus-o, ca mai rau s-a afundat. Ea confunda alegerile cu referendumul. Ca sa sustina aberatia-i cu referendumul, face trimiteri la alte zari unde s-au desfasurat, concomitent, mai multe alegeri. Nici pana la varsta asta tzatza n-a inteles ca sula n-are a face cu prefectura decat prin…mantale! Dar cine sa o povatuiasca pe tzatza? Tampitul tzatzei? N-are minte nici cat tzatza! Lingaul tzatzei? Asta n-a aflat ca rolul tzatzei ar fi trebuit sa fie altul decat cel pe care i-l proiecteaza el, sub fruntea-i marginita de ingustimi fascistoido-mccarthiste. Intelectualul tzatzei? Pai asta nu o sfatuieste decat daca ii da avion sa-l aduca la palat, iar cand il aduce la palat, in loc sa o povatuiasca, o pupa-n cur de o umfla si rasu pe tzatza, ca o gadila. Pitifelnicii tzatzei? Pai astia nu au voie nici macar sa o aplaude daca nu le face ea semn, daramite sa o mai si povatuiasca! Si cine dintre pitifelnici sa o povatuiasca? Ala micu, care-si da cu stangu-n dreptu? Ala care da din aripi mai repede decat da din minte? Sau madama pupi-n-curista care se ascunde pe dupa pleoapele-i obosite de vreme si de vremuri?!

Totusi, ma incearca si oarece dezamagire. Aveam senzatia ca tzatza este mai sireata. Ori, ca sa fii siret, cam trebuie sa-ti mearga si mintea. Se pare ca m-am inselat. In afara jocului de glezne, a zambetului care se pare ca s-a transformat in rictus, si a maiestriei in ale bautului si dansului, nu prea cam se mai intrezaresc alte calitati pe la ea. E de admirat, totusi, pentru inconstienta cu care isi devoaleaza propriile marsavii, la ore de audienta maxima, pe marile, mijlociile si micile ecrane (dupa bugetul fiecaruia). Pai ce, e de ici de colo, sa recunosti ca ai numit intr-o functie de ministru pe unu care nu este decat o sluga la un stapan? Sau ca ai pus sef la guvern, impotriva a ceea ce a votat poporul pe care-l pupi in cur pe televizor, dar de care te doare-n cur in realitate, un “sun of a beach”?

Mai rar asa spectacol la TV! Sa vezi ditamai tzatza intotand in mocirla de productie proprie!

M-AM PRINS! MADAMA PUPI-N-CURISTA FACE PARTE DIN GASCA.

octombrie 17, 2007

Sunt doua variante posibile ale scenariului cu filmul dat de madama pupi-n-curista pe ecranele publice.

1. Filmul este o facatura. In aceasta varianta, madama este parte a gastii care s-a folosit de film ca mijloc in lupta politica jegoasa dusa cu osardie de la inceputuri, si care va continua pana la sfarsit ca unica preocupare a membrilor acelei gasti.

2. Filmul este real si relevant. In aceasta varianta, madama este membra a gastii care joaca in film. Daca nu ar fi fost, nu ar fi dat filmul ci i-ar fi lasat pe jurati sa-l foloseasca drept proba decisiva in instanta. Dand filmul, madama le-a permis “actorilor” care joaca in film sa-si pregateasca, pana la proces, apararea, alibiurile, spiciurile, justificarile. Sa aiba timp sa proiecteze conversatii nevinovate per ansamblu, din care, chipurile, au fost extrase franturile acuzatoare care au fost prezentate in film.

Madama isi poate alege singura gasca, caci ce mi-e tanda pe manda, ce mi-e manda pe tanda. Tot unei gasti apartine.

V-am spus eu ca, atunci cand i se ridica pleoapa obosita, i se vad ochii caracteristici unei anumite specii si ii tradeaza apartenenta?

MULTUMESC MADAMEI PUPI-N-CURISTE!

octombrie 12, 2007

Multumesc madamei care ridică osanale cui vrea muşchiul ei bine bătut de vreme şi care dă în gầt, pe ecranele televiziunii publice,  pe cine vrea geana ei bine obosită, acoperindu-i ochii ce-i devoalează apartenenţa! De ce îi mulţumesc? Pentru că prin gesturile ei repetate mi-a oferit şansa să economisesc nişte bani. Ce bani? Banii pe care îi dădeam pentru întreţinerea televiziunii publice. Nu-i mai dau. Pentru că madama face din televiziunea publică altceva decầt trebuia să fie şi pentru care aş fi înţeles să dau bani. Iar dacă îmi va zice cineva că eu nu sunt publicul, ci doar un individ, îi voi mulţumi şi aceluia şi îi voi recomanda să se ducă să strầngă bani de la public, că eu sunt doar un individ. Si de mă va întreba cineva cine stabileşte interesul public, dacă nu cei din televiziunea publică, le voi răspunde, deşi n-ar fi meritat atầta osteneală. Interesul publicului îl stabileşte…publicul. Era greu de înţeles, nu ? Cum îl stabileşte ? Simplu. Ii întrebi pe toţi ce vor şi ce nu vor, iar interesul publicului este suma preferinţelor care nu contravin nimănui, pe care nu le respinge nimeni. Dar, ca să faci aşa ceva trebuie mai întầi să ai predispoziţie de la Dumnezeu să lucrezi pentru public, nu să primeşti dispoziţii de la dumnezeii vremelnici. Si, mai ales, să nu ai înclinaţii naturale spre a te pune capră şi de ţi se cere, şi de nu.

Aferim, madama prea obosită pe dinafară şi prea zbầrcită pe dinăuntru! Din banii economisiţi o să beau un 7UP în cinstea matale. Da ştii de ce 7UP? Provoacă cele mai faine rầgầieli!